Bogdan Cozma - Chef bucătar
Private Chef Bogdan Cozma are 31 de ani, dintre care ultimii 8 dedicați gastronomiei.
Drumul nu i-a fost ușor, dar nici descurajator, mai ales că nu e genul care renunță ușor, ba din contră. Nu a refuzat nicio provocare, pentru că e de părere că sunt lecții de învățat în fiecare experiență pe care viața ne-o oferă. A fost spălător de vase, ospătar, barman, ajutor de bucătar – devenind astăzi unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați chefi din țară (deținând titlul de Executive Chef nivel 3 Escoffier) și membru al Echipei Naționale de Bucătari a României, care își desfășoară activitatea sub hashtag-ul #romaniaiscooking.
Mentorul lui și cel care i-a rămas inspirație până în ziua de azi este chef Ioan Florescu, de la Restaurant Belvedere, acolo unde Bogdan s-a angajat chiar într-o zi de 1 aprilie. Însă startul nu a fost nici pe departe o păcăleală, ci din contră: în acea zi de primăvară, universul avea să-i zâmbească. Apropos de experiențele trăite acolo, își amintește cu zâmbetul pe buze de o descoperire făcută din greșală, dar pentru care a fost lăudat: temperatura perfectă pentru a găti sponge (blatul superaerat) la cuptorul clasic, deși este un preparat care se pregătește de obicei la microunde. Însă Bogdan urăște cuptorul cu microunde, așa că s-a apucat de testat și, după ce a stricat câteva kilograme de compoziție, a nimerit-o :).
Tot maestrul Ioan Florescu este și cel care l-a ajutat pe Bogdan să ajungă în Anglia, unde a făcut traininguri în restaurante renumite, cu profiluri dintre cele mai diverse, tocmai pentru a-și îmbogăți cunoștințele. Iar rezultatele nu au întârziat să apară:
· locul 3 pe echipe la proba “Restaurantul Națiunilor” și locul 4 la proba “Chef’s Table” din cadrul Olimpiadei Culinare de la Stuttgart, ediția 2020;
· finalist la Arena Bucătarilor, ediția 2019;
· locul 2 la proba Platou Culinar Rece – Gastropan, ediția 2019;
· semi-finalist la Arena Bucătarilor, ediția 2019;
· locul I la proba Tortul Anului și la proba Platou Culinar Rece – Gastropan, ediția 2018;
· locul 3, categoria individual – Cupa Mondială Villeroy&Bosch, Luxemburg, ediția 2018.
Cea mai mare încercare până în acest moment a fost să pună pe picioare și să conducă o bucătărie de top din peisajul românesc – cea de la restaurantul DOR, din Bran. Cu toată această experiență cumulată, chef Bogdan a îmbrățișat, apoi, conceptul de „Private Travelling Chef”, care l-a făcut renumit chiar și peste hotare. A început astfel să călătorească mult, atât în țară cât și în străinătate, cunoscând noi provocări, experimentând noi ingrediente și creând mese dintre cele mai diverse pentru gusturi sofisticate.
Ce concluzii a tras până acum?
– Mâncarea cu gust a fost, este și va rămâne în trend – este ca un fel de little black dress, o evergreen.
– Stilul care îl definește cel mai bine este fine dining – transpus în orice.
Privind în urmă, la experiența lui, dar și la cei tineri care o iau pe acest drum al bucătăriei, Bogdan are un singur sfat:
Să nu primeze banii. Cu siguranță vor veni și ei, însă bucătăria este o investiție pe termen lung și e multă pâine (de copt) și de mâncat la propriu până începi să câștigi.
Chef Bogdan Cozma
Articol by vizibil.eu
